Ora de Sibiu
Știri in direct

Au început înscrierile pentru Eurovision 2019

246

Înscrierile la selecția națională pentru Concursul Eurovision 2019 au fost deschis vineri, 9 noiembrie. Piesele semifinaliste vor fi făcute publice în data de 20 decembrie.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Televiziunea Română, ediția selecției naționale pentru Eurovision 2019 este organizată sub sloganul „Împlinește visul!”. Compozitorii pot înscrie piese pentru selecţia naţională până pe 10 decembrie 2019, iar înscrierile se fac exclusiv online.

Cel mult 24 de piese vor fi alese de juriul de preselecție pentru selecția națională. Piesele care vor trece de etapa preselecției vor concura în semifinale, de unde juriul și telespectatorii vor califica piesele pentru finală. În premieră, selecția națională va avea un juriu național pentru semifinale și unul internațional pentru finala competiției.

O altă noutate ține de modul în care telespectatorii participă la alegerea reprezentantului României la Eurovision. În fiecare semifinală, juriul național va califica cel mult cinci piese, iar telespectatorii, câte una. În urma jurizării și televotului, cel mult 12 piese vor merge în finală. În ultima fază a selecției naționale, reprezentantul României va fi decis de juriul internațional și telespectatori, punctajul acordat de telespectori având ponderea punctajului acordat de un jurat. În calitate de organizator, TVR își rezervă opțiunea de a oferi câte un wild card în fiecare etapă a Selecției, fără ca exercitarea acestui drept să conducă la diminuarea numărului de piese calificate prin jurizare sau, după caz, prin televot.

Etapa semifinalelor va avea loc în ianuarie – februarie 2019, iar finala este programată în luna februarie 2019.

Regulamentul concursului, precum şi mai multe detalii vor putea fi accesate pe site-ul TVR, la adresa eurovision.tvr.ro.

Foto: arhivă

Primește titlurile instant

Loading...

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...