Ora de Sibiu
Știri in direct

Tânăra implicată în accidentul de la Avrig este în comă la spital

5.091

Tinerele sibience implicate în accidentul de luni dimineață de pe DN 1, din zona Avrig, au fost transportate de urgență la UPU Sibiu. Șoferița de 23 de ani este însă în stare foarte gravă.

Potrivit lui Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Sibiu, pacienta de 23 de ani a fost adusă la spital în stare foarte gravă și intubată. Aceasta a fost diagnosticată cu TCC sever, fracturi craniene și hemoragie cerebrală. Acum este în comă, fiind internată în cadrul secției de Terapie Intensivă.

Pacienta de 24 de ani, pasageră în mașină, a suferit contuzii și traumatisme. I se efectuează încă investigații, însă este stabilă și conștientă, fiind posibil să plece acasă cu recomandări medicale.

Vă reamintim că cele două tinere se aflau în mașină, între Avrig și Bradu, atunci când șoferița a pierdut controlul volanului și a intrat direct într-un TIR condus regulamentar din sens opus. Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul a fost proiectat în câmp. VEZI AICI FOTO DE LA ACCIDENT

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...